De ce e bine să bei cafea cu unt (vegetal)

1 august 2018 | Autor: | Posted in Sanatate

Ai auzit și tu de trend-ul adăugării de unt în cafeaua de dimineață? Ți se pare ceva uluitor și nu tocmai delicios? Așa o fi, dar se pare că moda aceasta are nenumărate beneficii pentru sănătate. Citește materialul de mai jos pentru a afla care sunt cele mai importante dintre ele.

Adăugarea unei lingurițe de unt în ceașca de cafea de fiecare dimineață se pare că face minuni pentru sănătate. Fenomenul este unul la modă printre hipsteri, doctori și atleți și pe bună dreptate. Antioxidanții din cafea și grăsimile din unt (de preferat unt de cocos sau migdale, pentru o aromă mai plăcută) au nenumărate beneficii pentru sănătate. Iată doar câteva dintre ele:

1. Scădere în greutate

Savurarea unei cafele cu un strop de unt de cocos te va ajuta să scapi mai repede de grăsime, oricât de incredibil ar suna asa. Grăsimile din untul vegetal sunt din cele bune, benefice pentru organism. Cafeaua va fi mai sățioasă, iar tu vei mânca mai puțin. De multe ori, singurul mic dejun de care ai putea avea nevoie este ceașca de cafea, îmbogățită cu unt.

2. Îmbunătățirea funcțiilor cognitive

Substanțele nutritive din uleiul de cocos, dar și grăsimile din el, joacă un rol important în ceea ce privește sănătatea creierului. Așadar, dacă vrei să îți îmbunătățești memoria sau să devii un pic mai ager, nu uita să adaugi un strop de ulei/unt vegetal în cana de cafea, în fiecare dimineață.

3. Întărirea sistemului imunitar

Datorită vitaminelor și antioxidanților din cafea și a grăsimilor bune din uleiuri, organismul tău va căpăta un boost de energie pe care în caz contrar, având în vedere alimentația tot mai greșită pe care o avem, nu ar primi-o. Furnizând organismului combustibilul de care are nevoie acesta va deveni mai puternic și mai rezistent la boli.

4. O aromă mai bună

Dacă simți nevoia de fiecare dată să adaugi mai mult zahăr pentru a da gust cafelei, înseamnă că te confrunți cu una din aceste probleme: fie nu ai cumpărat o cafea de calitate, fie nu ești genul care apreciază cafeaua neagră. Pentru a le rezolva, indiferent despre care din cele două probleme e vorba, poți apela la rețeta de față. Datorită untului vegetal și a uleiului de cocos, cafeaua va căpăta o aromă aparte, bogată, iar tu vei putea să o consumi fără zahăr.

5. Protejarea stomacului

Știi acea senzație neplăcută cu care te confrunți la nivelul stomacului atunci când bei o cafea tare? Asta se datorează infuziei bruște de cofeină în organism. Uleiurile adăgate în cafea reduc sau înlătură total această problemă, deoarece cofeina va fi eliberată treptat. În acest fel nu doar că vei scăpa de durerea de stomac, dar vei beneficia mai mult timp de efectul energizant al cafelei.

Iată, deci, că deși pare o idee nebunească, servirea cafelei cu un strop de ulei vegetal nu are decât beneficii pentru sănătate și papilele gustative.

Sursa articol: Expresor Cafea

Sharing is caring
Share

Autor:

This author has published 7 articles so far. More info about the author is coming soon.

Lasă un răspuns